1.2.Plasticul

        Capacitatea maximă a materialelor metalice de a produce deformare permanent ă fără deteriorare în cadrul acțiunii forței externe se numește plasticitate, de obicei bazată pe suprafața de alungire 948;=[(L1-L0)/L0]x100%, aceasta este diferența dintre lungimea ecartamentului L1 și lungimea inițială de gabarit L0 a eșantionului (creștere) după ce eșantionul este rupt în timpul încercării de tracțiune.Raportul cu L0.În încercarea efectivă, alungirea măsurată a eșantioanelor de tracțiune din același material, dar specificații diferite (diametru, formă transversală, cum ar fi pătrată, rotundă, dreptunghiulară și lungime de gabarit) va fi diferită, astfel încât, în general, este necesar să se adauge note speciale, cum ar fi cele mai frecvent utilizate specimene cu secțiunea transversală;alungirea măsurată atunci când lungimea gabaritului inițial este de cinci ori diametrul eșantionului este exprimat în formă de apărătoare 9485;5, iar alungirea măsurată atunci când lungimea gabaritului inițial este de zece ori diametrul eșantionului este exprimat ca 94810;.Reducerea suprafeței cu suprafața 968;=[(F0-F1)/F0]x100%, care este diferența dintre suprafața inițială transversală F0 și suprafața minimă transversală F1 la gâtul fracturii după ce eșantionul este rupt în timpul încercării de tracțiune (reducerea secțiunii transversale) și F0 Ratio.În practică, cele mai utilizate eșantioane cu secțiunea transversală pot fi, de obicei, calculate prin măsurarea diametrului: suprafața 968;=[1-(D1/D0)2]x100%, wher&_;: diametrul original al eșantionului; fractura D1 după ce eșantionul este rupt Diametrul cel mai mic de la gât.Cu cât este mai mare valoarea plăcilor de corp, cu atât mai bine plasticitatea materialului.

1.3.Rezistența

Membru 12288;12288; Capacitatea materialelor metalice de a rezista avariilor în timpul sarcinii de impact se numește duritate.Încercarea de impact este utilizată de obicei, adică atunci când o probă metalică de o anumită dimensiune și formă este supusă unei sarcini de impact asupra unui tip specificat de m a șină de testare a impactului și rupt, energia de impact consumată pentru fiecare unitate de suprafață transversală pe fractură caracterizează duritatea materialului: 945k;k=Ak/ Unitatea de F este J/cm2 sau Kg parts 183m/cm2,și 1Kg spread 183; m/cm2=9.8J/cm2945k se numește duritatea de impact a materialelor metalice, Ak este energia de impact, iar F este zona transversală original ă a fracturii.Cinci.Rezistența la oboseală limitează materialul metalic sub presiune repetată pe termen lung sau sub presiune alternantă (stresul este, în general, mai mic decât puterea limit ă de randament emisă 963;s), fenomenul fracturii fără deformare semnificativă se numește defecțiune de oboseală sau fractură de oboseală;care este cauzată de o varietate de motive care determină tensiuni locale (concentrație de stres) mai mari decât manșonul 963s sau chiar mai mari decât cuvertura 963b pe suprafața părții, cauzând deformarea plastic ă sau microcracks în această parte.Pe măsură ce numărul de tensiuni alternante repetate crește, crăpăturile se extind și se adâncesc treptat (concentrația vârfului fisurii de stres în zona local ă) determină reducerea ariei transversale efective a tensiunii locale, până când tensiunea locală este mai mare decât cea a 963b; iar fractura are loc.În aplicații practice, eșantionul este, în general, supus unui stres repetat sau alternativ (rezistență la tracțiune, stres compresiv, stres de îndoire sau de torsiune etc.) într-un număr specificat de cicluri (de obicei 106 până la 107 de la oțel;și pentru metale neferoase Ia 108 ori) Stresul maxim care poate fi suportat fără fractură este considerat ca limita de rezistență la oboseală, exprimată de manșon 9631, în MPa.Pe lângă cele cinci indicatori mecanici mai utilizați în mod frecvent, pentru unele materiale deosebit de stricte, cum ar fi materialele metalice utilizate în aerospațială, industria nuclear ă și centralele electrice, sunt necesare și următoarele indicatori mecanici de performanță: limita Creep: sarcină sub temperatură și tensiune constant ă;fenomenul în care materialele produc în timp o deformare plastic ă se numeşte "târâre".Se folosește de obicei încercarea de tracțiune la temperaturi înalte, adică alungirea creuzei (alungirea total ă sau prelungirea reziduală) a eșantionului într-un timp specificat sub temperatură constant ă și sarcină de tracțiune constantă;sau rata relativă de alungire a înfiorării. Stresul maxim atunci când viteza de t ârâre nu depășește o anumită valoare specificată este utilizat ca limit ă de târâre, exprimată în MPa, wher&3551;101; 964; este durata de încercare, t este temperatura, 948; este alungirea și șablonul 963;este stresul; sau indicat de V este viteza de târâre.Limita rezistenței la tracțiune la temperatură ridicată: tensiunea maximă pe care eșantionul o poate atinge pe durata specificată fără a se rupe sub acțiunea temperaturii constante și a sarcinii constante la tracțiune, exprimată în MPa, wher&351; 964; este durata, t este temperatura și stresul 963Is.Coeficientul de sensibilitate la crestătură metalică: Ked964; este raportul de stres între o probă crestată și o probă netedă nelegată, atunci când durata este aceeași (încercarea de anduranță la temperatură ridicată): wher&_; j351; faza de încercare, care este notată, astfel de stres este stresul unui specimen neted.Sau poate fi exprimată ca: sub același strat de stres 963; raportul dintre durata eșantionului crestat și durata specimenului neted.Rezistența la căldură: rezistența unui material la sarcini mecanice la temperaturi ridicate.